Skip navigation

Arhivele lunare: septembrie 2008

Ajungem la un moment dat in viata cand ne punem intrebarea: ce ne dorim cu adevarat de la viata ? Care sunt tintele si vise noastre ? Cand eram mici toti vroiam sa ajungem personalitati remarcante cum ar fi: doctor, politist, avocat, chiar presedinte… nu ne gandeam atunci la ce implica fiecare din aceste slujbe; eram copii si asta ne ocupa tot timpul. Peste ani, am ajuns din nou in fata unei decizii: incotro sa o luam? pe ce drum sa apuc pentru a ne fi mai usor sa ne descurcam in viata? Au fost alaturi parintii nostri care sa ne indrume si sa ne sfatuiasca. In timp ce unii se concentrau si munceau pentru a-si indeplini visele, altii au inceput sa accepte realitatea si sa nu mai priveasca cu optimism si incredere in viitor. Personal, am fost unul dintre aceste persoane, care la un moment dat nu aveam nici o perspectiva asupra viitorului, nu stiam ce imi doresc de la viata, insa peste ani, m-am regasit; mi-am fixat din nou tintele, si cu mai multa incredere si impulsul celorlalti, am ajuns sa fiu mai aproape de ele si mai sigur ca niciodata de reusita.

Nimeni nu spune ca este usor sa te abtii tentatilor si sa nu te indepartezi de la visele tale, este un drum pe care multi il apuca si nu il termina de parcurs. Este un drum plin de pericole, de dezamagiri si de frustrari, de decizii gresite si relatii terminate insa rasplata unui asemenea drum este uimitoare. In special daca exista langa noi cineva care sa ne impulsioneze si sa fie alaturi de noi atunci cand vom ajunge acolo sus, acolo unde ne-am fixat tintele cand eram copii.

Mi s-a intamplat recent, si des in ultima perioada, sa nu simt caldura celor din jur, sa nu primesc ajutorul pe care il cer, sa nu fiu in stare sa ma bucur pentru lucrurile care alta data ma umpleau de fericire….am ajuns sa nu mai simt nimic, sa renunt la totul din cauza unora. Partea buna e ca ajutorul vine de unde te astepti mai putin. La fel ca si iubirea… se intampla cand nu te astepti. Unele lucruri marunte si nesemnificative par a fi un motiv destul de bun pentru a ma face sa zambesc….uneori mai bune decat lucrurile mari.

Persoanele de la care te astepti sa fie langa tine, persoanele pentru care crezi ca insemni ceva, incep sa uite, sa se plictiseasca de rutina unui prieten. Acest lucru este dureros, de mult ori te lasa in intuneric si pus pe ganduri, si partea si mai dureroasa este ca oricat ai incerca sa vorbesti cu aceste persoane, sa le deschizi ochii, tot nu vor reactiona in modul in care ar trebui.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.