dreams ….

Ajungem la un moment dat in viata cand ne punem intrebarea: ce ne dorim cu adevarat de la viata ? Care sunt tintele si vise noastre ? Cand eram mici toti vroiam sa ajungem personalitati remarcante cum ar fi: doctor, politist, avocat, chiar presedinte… nu ne gandeam atunci la ce implica fiecare din aceste slujbe; eram copii si asta ne ocupa tot timpul. Peste ani, am ajuns din nou in fata unei decizii: incotro sa o luam? pe ce drum sa apuc pentru a ne fi mai usor sa ne descurcam in viata? Au fost alaturi parintii nostri care sa ne indrume si sa ne sfatuiasca. In timp ce unii se concentrau si munceau pentru a-si indeplini visele, altii au inceput sa accepte realitatea si sa nu mai priveasca cu optimism si incredere in viitor. Personal, am fost unul dintre aceste persoane, care la un moment dat nu aveam nici o perspectiva asupra viitorului, nu stiam ce imi doresc de la viata, insa peste ani, m-am regasit; mi-am fixat din nou tintele, si cu mai multa incredere si impulsul celorlalti, am ajuns sa fiu mai aproape de ele si mai sigur ca niciodata de reusita.

Nimeni nu spune ca este usor sa te abtii tentatilor si sa nu te indepartezi de la visele tale, este un drum pe care multi il apuca si nu il termina de parcurs. Este un drum plin de pericole, de dezamagiri si de frustrari, de decizii gresite si relatii terminate insa rasplata unui asemenea drum este uimitoare. In special daca exista langa noi cineva care sa ne impulsioneze si sa fie alaturi de noi atunci cand vom ajunge acolo sus, acolo unde ne-am fixat tintele cand eram copii.

tristetea unei taceri….

Mi s-a intamplat recent, si des in ultima perioada, sa nu simt caldura celor din jur, sa nu primesc ajutorul pe care il cer, sa nu fiu in stare sa ma bucur pentru lucrurile care alta data ma umpleau de fericire….am ajuns sa nu mai simt nimic, sa renunt la totul din cauza unora. Partea buna e ca ajutorul vine de unde te astepti mai putin. La fel ca si iubirea… se intampla cand nu te astepti. Unele lucruri marunte si nesemnificative par a fi un motiv destul de bun pentru a ma face sa zambesc….uneori mai bune decat lucrurile mari.

Persoanele de la care te astepti sa fie langa tine, persoanele pentru care crezi ca insemni ceva, incep sa uite, sa se plictiseasca de rutina unui prieten. Acest lucru este dureros, de mult ori te lasa in intuneric si pus pe ganduri, si partea si mai dureroasa este ca oricat ai incerca sa vorbesti cu aceste persoane, sa le deschizi ochii, tot nu vor reactiona in modul in care ar trebui.

O lume grabita

Da, asa este, cu totii traim intr-o lume aflata intr-o miscare continua, intr-un secol nebun, secolul vitezei. Toate se intampla atat de repede iar noi avem foarte putin timp la dispozitie pentru a reactiona. Nu e de mirare ca in astfel de conditii ajungem sa alegem prost, sa luam decizii gresite, sa facem gesturi necugetate. Toti ne aflam intr-o stare permanenta de agitatie, facem lucrurile pe fuga, nu ne mai luam timpul necesar pentru a le face din pasiune, sa punem cu adevarat suflet. Ne grabim. Un raspuns pe care fie ca vrem fie ca nu vrem sa il acceptam, este adevarat. Intrebarea care se pune este “unde?”…inspre ce ne grabim? Sa ajungem mai repede acasa de la servici, sa terminam mai repede cu scoala pentru a ne intalni cu prietenii, sa mancam pe fuga pentru a nu rata meciul. Toata aceasta grabire generala inspre ce? Cu siguranta nu inspre ceea ce lui Dumnezeu i-ar place sa facem. Fugim sa prindem meciul, insa nu fugim spre biserica spre a ne ruga…Oare suntem cu adevarat fara pacat ? Sau doar ne complacem cu ideea ca: eh..ma rog dupa meci, ma rog maine.

In aceasta lume grabita, trebuie sa ne luam un time-out in care sa analizam ceea ce avem: prieteni, familie, scopuri indeplinite, sa vedem ce am reusit sa facem din tot ceea ce ne-am propus atunci cand eram copii, si daca ceea ce noi am ajuns este placut in fata lui Dumnezeu. Daca nu suntem multumiti de noi, ar trebui sa incercam sa ne schimbam prioritatile. Nu este imposibil sa ne putem opri, sa ne cunostem, iar apoi sa continuam alergarea, dar de data aceasta in directia in care la momentul opririi sa fim pe deplin multumiti de ceea ce am realizat.